Te afli aici
Acasa > Caravana mobila > Informatii … cadou de sarbatori!

Informatii … cadou de sarbatori!

”Care sunt bolile cu transmitere sexuala?”, „Care sunt modalitatile de transmitere a acestora?”,  “Cunoasteti cauzele abandonului scolar?”, „Care sunt efectele abandonului scolar la nivel individual si la nivel de societate?”, “Cunoasteti care sunt organele afectate de consumul de alcool?”, „Care sunt efectele consumului de alcool si motivele pentru care o persoana consuma alcool?” – au fost cateva dintre intrebarile de la care specialistii din ONG-uri au raspuns tinerilor prezenti la sesiunile de informare, din cadrul Caravanei mobile, in perioada 10-15 decembrie 2015.

Caravana este un program de informare in mediul rural, realizat in cadrul proiectului „Parteneriat pentru incluziune”, si in perioada mentionata a insemnat intalniri  sustinute in 12 comune din jud. Iasi: Belcesti, Cotnari, Ceplenita, Coarnele Caprei, Deleni, Lespezi, Movileni, Romanesti, Scobinti, Siretel, Todiresti si Vanatori. Subiectele au fost selectate dupa interesul  comunitatii-  educatie sexuala, prevenirea violentei domestice, prevenirea consumului de alcool, prevenirea abandonului scolar si prevenirea traficului de persoane.

Din nou, tema „educatie sexuala” a prezentat un interes maxim pentru participanti, acestia afland care sunt bolile cu transmitere sexuala, cum pot fi prevenite aceste afectiuni si care sunt mijloacele de contraceptie. Specialistii le-au vorbit tinerilor si despre consecintele inceperii vietii sexuale in plan fizic, mental si emotional si au remarcat din nou faptul ca tinerii nu discuta cu parintii despre acest subiect, considerandu-l rusinos, tabu.

Prevenirea violentei e tema care a aprins discutiile despre cauzele violentei, comportamentele ce insotesc violenta si identificarea de solutii alternative de rezolvare a conflictelor, de exprimare a emotiilor si de comunicare. Tinerii au contribuit la conturarea portretelor de victima si agresor si au identificat, prin intermediul exercitiilor, care sunt formele de violenta  si consecintele ei.

Tema prevenirii traficului de persoane a captat atentia elevilor prin complexitatea fenomenului, afland direct de la specialisti care sunt metodele de recrutare, infractiunile asociate, tiparul posibilelor victime si a posibililor agresori, precum si masuri ce pot fi luate atunci cand au banuieli ca o persoana este expusa traficului.

Top